I feel like I can do anything now.

    Frigul se instalează rapid.Vântul bate...Stau sus, pe acea clădire imensă.Cum am ajuns aici? 
   Privesc în jos,lumea e atât de agitată şi grăbită, ca albinele dintr-un stup.Ce ar fi dacă aş şti ce gândeşte fiecare om,să ştiu unde merge,ce face,cu cine se întâlneşte,să ştiu totul despre el...Creierul meu s-ar transforma într-un holocaust nuclear.Dar ei?daca ar putea vedea prin mine,să mă citească ... să-mi cunoască fiecare particică a minţii,să treacă prin ce am trecut şi eu,să-mi ştie fiecare moment al vieţii,fiecare lacrimă vărsată,fiecare lucru făcut,fiecare gând,fiecare emoţie.Să mă disece în totalitate într-o fracţiune de secundă fără să mă atingă.Doar privindu-mă...Atitudinea lor faţă de mine s-ar schimba?Ar vedea viaţa cu alţi ochii?


    Picură.Aud stropii cum se izbesc de asfaltul rece, frământându-se.Mişcarea continuă a acelor picături lichide care coborau în jos ca nişte suliţe mă  făcea să îmi doresc să fac la fel. Mi-ar duce cineva lipsa? (lol,nu)   Prind putere,curaj....mintea mea sadică se accentuează cu fiecare minut petrecut în acel loc magic.Mă simt atât de bine...


   Unde mă aflu? În acel moment din viaţă când nu mai contează nimic.Tu? Eşti doar o marionetă,un nimeni.Nu reprezinţi nimic pentru mine. Eu? Sunt doar o puştoaică cu vise.Suntem diferiţi.Singurul lucru comun dintre noi este moartea!...


   Stai! Monologul îmi este întrerupt. Aud paşi! 
Mă uit spre uşa pe care am venit şi ...aştept.Nu se mai aude nici o mişcare.Poate nu mai vine...sper să nu mai vină!
  Privesc în jos,spre mulţime.Pe când credeam că am scăpat, aud uşa deschizându-se.


 Se apropie de mine încet.
-Şti că nu te poţi ascunde,oricât de mare ar fi oraşul sau locul în care stai.
Da,am încercat să scap de el,însă fără succes.Acum a ajuns să fie o parte din mine...
-Ce cauţi aici?
-Pe tine,nu e evident?
   Tac.Îl simt cum mă priveşte mimând un zâmbet.Înainte îmi era frică de el,prin asta,îl făceam mai puernic.Acum îmi este egal. E ca mine. Încă mă priveşte,aşteptând o reacţie.Dar nu...Mă uit în gol.
   El se uită în jos,priveşte oamenii...are un aer de superioritate.Întotdeauna s-a crezut superior...*Păcat că a trebuit să fiu eu cea care îi întrerupe acel moment de "like a boss" *
-Te-aş omorî...
Îşi îndreaptă privirea spre mine.
-...dar?
Reacţia lui m-a făcut să zâmbesc.     După atâtea zile negre...