O parte din mine

    Merg ,dar nu ştiu încotro mă îndrept...vreau dar să mă îndepărtez de casă, parcă îmi e frică de ceva...Acelaşi drum parcurs în fiecare zi.Mă uit împrejur,sunt singură.
"Singură am fost de când mă ştiu...."
   Continuându-mi drumul,pornesc MP3-ul .... acum în capul meu răsună Numb (Linkin Park).
Chiar dacă singurul lucru pe care-l pot auzi e muzica,înca pot simţi.E acolo....mă priveşte.Aşteaptă să fac o mişcare ... Deja îi văd zâmbetul diavolesc.E în spatele meu,mă urmează în pas egal  hrănindu-se cu frica mea....

Pentru 5 secunde....aud doar muzica...
"Can't you see that you're smothering me,
Holding too tightly, afraid to lose control?"

"-Ţi se pare cunoscut?".

"-...ce?"

"-Sentimentul..." spuse el chicotind.

"-Cum să nu mi se para cunoscut daca îl trăiesc în fiecare zi din cauza ta ?!" 

    Am facut-o,am calcat strâmb...tocmai am recunoscut că mi-e frică de el.L-am facut mai puternic....

"-Frica ta ar putea lua sfârşit ... dacă treci de partea mea..."

"-..."

"-De ce să suferi când îi poţi face pe ceilalţi să sufere?"

"-Eşti nebun!"

"-Tu m-ai făcut aşa,sunt o parte din tine ... o parte foarte bine ascunsă...Eu sunt TU!"

      Fraza aceea m-a calcat pe ultimul nerv...îmi răsuna în cap ca un ecou fără de sfârşit.M-am întors spre el...

"-Eu nu o să fiu niciodată ca tine!!"

     

     Iar am făcut-o,am acţionat sub acel impuls şi am uitat  că aşa-i ofer totul pe tavă,eram nebună...vorbeam cu el dar în acelaşi timp vorbeam singură.Ridic privirea,acum eram faţă în faţă.

"-Copil prostuţ....Cât crezi că vei mai rezista? Din moment ce vorbeşti acum cu mine e clar...ai ajuns la limitele disperării!"

"-Lasă-mă în pace...!"

      Prefăcându-se că nu a auzit asta ,el continuă...

"-Ti-am spulberat visele...aşa cum o să ti le spulber şi de acum încolo,până ajungi la limită..."

"-Du-te dracu'"

"-... până o să realizezi că nu mai are rost să lupţi...Cât mai poţi să înduri?"

"-Cât vreau!"

"-Nu mai ai puţin şi o să cazi,o să cazi în adevăratul sens al cuvântului.Nici nu o să şti ce te-a lovit...şi atunci,o să treci de partea mea..."

"-Ce te face să crezi asta?"

"-Te cunosc...sunt acel mic colţişor întunecat al minţii tale, pe care-l ţi ascuns...."

"-Nu mă cunoşti deloc!"

Începuse să râdă,apoi dispăruse.M-a lăsat acolo...iar mă simt singură.

Şi totuşi cât o să mai îndur?

Care-mi sunt limitele?

Tu îţi cunoşti limitele?