Ora de română

     Ca orice alta persoană din acel spectacular loc în care stăm 6-7 ore pe zi,ţi-ai stabilit o ţintă şi ai aşteptat momentul oportun pentru a ataca.De data aceasta,ţinta ta,eram eu.
     Afişând un zâmbet fals mi-ai aruncat câteva întrebări,pe nepregătite dându-mi un timp foarte scurt de gândire.La prima greşeală treceai la altă persoană iar când primeai răspunsul potrivit te întorceai la mine pentru un alt val de întrebări. Îţi jucai rolul bine, aveai o atitudine ironică şi oarecum,satisfăcută când realizai că m-ai prins în offside.Ai jucat jocul acesta până te-ai plictisit,până ai realizat că ai destule informaţii pentru a da verdictul,până ai zis "Gata,nu mai joc!".Ţi-ai scos arma,un pix...care putea reduce pe oricine la tăcere,dar care nu avea nici o valoare fără un anume caiet,acel caiet care dă sens imaginii tale.Fără el,eşti doar un simplu om...ca toţi ceilalţi.
     Înainte să dai verdictul,ţi-ai ridicat privirea spre mine zâmbind ironic,aşteptând să fac un gest prin care să-mi recunosc înfrângerea.Pentru a mări suspansul şi curiozitatea-mi,ai trecut prima oară data,ca mai apoi să îmi dai lovitura de graţie prin acea  cifră cunoscută generic sub termenul de "notă".
    Ţi-ai strâns lucrurile şi ai plecat,afişând un zâmbet satisfăcut.Ai învins!

Toamna :)

Hmmm...
Privesc spre geam la căderea morbidă a frunzelor,cum se dezlipesc ele din copac,acel copac în care au stat atâtea zile,dansând, conduse de vânt până pe asfaltul rece unde aveau să fie călcate,măturate sau strânse de oamenii care încă se mai obosesc să menţină curătenia prin jurul casei lor,sau de copii pentru care toamna înseamnă un motiv în plus pentru a zâmbi,care adună frunzele fie pentru joacă,fie pentru şcoala,fie pentru a se mândri părinţiilor lor...Ei sunt singurii care parcă dau viaţă peisajului mohorât de afară...

    Alergam.Mă îndreptam în toate direcţiile.Vântul ce îmi străbătea codiţele mă făcea să zâmbesc.M-am oprit.M-am pus în fund,pe iarbă şi am început să râd singură.Eram în parc.Aveam vreo 6 ani,împliniţi sau nu.Lumea mă privea insistent...vedeam câteva zâmbete pe feţele lor.Mă uitam la frunze, cum cad  din acei copaci gigantici ... şi râdeam.
   Auzeam paşi,cineva alerga spre mine...puteam simţi asta.Nici nu am apucat să mă întorc să văd ce se întâmplă că am şi simtit cum 2 mâini protectoare mă cuprind şi mă ridică în picioare...
-Ce-ai păţit,te-ai lovit?
  Încercam să ignor urletele de bucurie ale celorlalţi copii şi frunzele care mă făceau să zâmbesc fără motiv, ca să mă întorc şi să mă concentrez pe ea....Mama .Îngrijorată ca de obicei,începu să mă scuture de praf şi să îmi ţină o mică predică.Îmi spunea ceva gen: să am grijă cum mă joc să nu mă lovesc sau să cad...dar cuvintele ei se pierdeau înainte ca eu să le pot auzi.M-am aplecat şi am luat o frunză din iarbă şi profitând de acel moment în care ochii ei calzi mă priveau,i-am luat mâna şi i-am pus frunza în palmă....zâmbind.

După faza asta cred că m-am ales cu o îmbrăţişare...dar cine îşi mai aminteşte.

I feel like I can do anything now.

    Frigul se instalează rapid.Vântul bate...Stau sus, pe acea clădire imensă.Cum am ajuns aici? 
   Privesc în jos,lumea e atât de agitată şi grăbită, ca albinele dintr-un stup.Ce ar fi dacă aş şti ce gândeşte fiecare om,să ştiu unde merge,ce face,cu cine se întâlneşte,să ştiu totul despre el...Creierul meu s-ar transforma într-un holocaust nuclear.Dar ei?daca ar putea vedea prin mine,să mă citească ... să-mi cunoască fiecare particică a minţii,să treacă prin ce am trecut şi eu,să-mi ştie fiecare moment al vieţii,fiecare lacrimă vărsată,fiecare lucru făcut,fiecare gând,fiecare emoţie.Să mă disece în totalitate într-o fracţiune de secundă fără să mă atingă.Doar privindu-mă...Atitudinea lor faţă de mine s-ar schimba?Ar vedea viaţa cu alţi ochii?


    Picură.Aud stropii cum se izbesc de asfaltul rece, frământându-se.Mişcarea continuă a acelor picături lichide care coborau în jos ca nişte suliţe mă  făcea să îmi doresc să fac la fel. Mi-ar duce cineva lipsa? (lol,nu)   Prind putere,curaj....mintea mea sadică se accentuează cu fiecare minut petrecut în acel loc magic.Mă simt atât de bine...


   Unde mă aflu? În acel moment din viaţă când nu mai contează nimic.Tu? Eşti doar o marionetă,un nimeni.Nu reprezinţi nimic pentru mine. Eu? Sunt doar o puştoaică cu vise.Suntem diferiţi.Singurul lucru comun dintre noi este moartea!...


   Stai! Monologul îmi este întrerupt. Aud paşi! 
Mă uit spre uşa pe care am venit şi ...aştept.Nu se mai aude nici o mişcare.Poate nu mai vine...sper să nu mai vină!
  Privesc în jos,spre mulţime.Pe când credeam că am scăpat, aud uşa deschizându-se.


 Se apropie de mine încet.
-Şti că nu te poţi ascunde,oricât de mare ar fi oraşul sau locul în care stai.
Da,am încercat să scap de el,însă fără succes.Acum a ajuns să fie o parte din mine...
-Ce cauţi aici?
-Pe tine,nu e evident?
   Tac.Îl simt cum mă priveşte mimând un zâmbet.Înainte îmi era frică de el,prin asta,îl făceam mai puernic.Acum îmi este egal. E ca mine. Încă mă priveşte,aşteptând o reacţie.Dar nu...Mă uit în gol.
   El se uită în jos,priveşte oamenii...are un aer de superioritate.Întotdeauna s-a crezut superior...*Păcat că a trebuit să fiu eu cea care îi întrerupe acel moment de "like a boss" *
-Te-aş omorî...
Îşi îndreaptă privirea spre mine.
-...dar?
Reacţia lui m-a făcut să zâmbesc.     După atâtea zile negre...

Gândurile unei nebune...

Merg,condusă de instinct,pe un drum pe care nu am mai fost niciodată...Mă îndrept spre necunoscut...la un moment dat mă opresc pe un pod şi privesc spre apă.E la fel de tulburată ca şi mine,eu..care acum sunt mai instabilă *din punct de vedere emoţional* ca niciodată.Îmi aprind ultima ţigară şi încerc să mă calmez.Trag un fum şi respir uşor,lasănd sunetul valurilor să îmi gâdile auzul şi vântul să îmi mângâie buclele.Intr-o secundă,mintea mea începe să redea acele imagini mişcătoare care nu mă lăsau să dorm noaptea,cunoscute generic sub denumirea de "coşmare",însoţite de cuvintele tăioase care m-au torturat zile întregi... De ce îmi fac asta? Mă atac singură...

Dintr-o dată,acel mic sertar care conţinea toate amintirile legate de TINE se deschise,lasându-le să iasă şi să îmi inunde corpul şi mintea cu sentimente de dor şi cu regrete...Prinsă  în acel holocaust emoţional nici nu am realizat faptul că vremea s-a răcit...Arunc ţigara pe jos,o sting şi îmi continui drumul.Trec podul,trecere care face diferenţa între ce ştiam şi ce ştiu,acum o să văd lumea dintr-o altă perspectivă.Acum ştiu că ceea ce credeam eu că reprezintă realitatea e total diferit de cum e ea defapt.Acum ştiu asta şi sunt pregătită pentru tot ce are ea de oferit. Loveşte-mă cu tot ce ai,pune-mă la pământ...ca să priveşti cum mă ridic...ca să o luăm de la capăt! 

Monolog

    Şi mă întorc în timp,în timpul acela când tot ce faceam era să râd şi să alerg...înainte ca viata să îmi arate cum e ea de fapt,înainte de toate certurile,înainte de lacrimi,înainte de toată suferinta,înainte să ştiu ce înseamnă să urăşti...înainte să stiu cum e să minţi,să plângi sau să îti fie dor...

Inainte...

    Şi acum încerc să-mi potolesc mintea sadică, dar ochii tăi plini de ură si vorbele tale tăioase continuă să mă  hranească.Deşi par calmă,în mintea mea deja te-am omorât de 5 ori, iar la fiecare cuvânt de-al tău ce nu-şi are locul în discuţie, mintea mea scoate câte o înjurătură...

    Şi pentru moment aş vrea să te atac,să vezi şi tu cum e să fi rănit,să vezi acea parte din mine,bine ascunsă şi bine păzită...

Dar nu...

    Întotdeauna trebuie să intervină ea,cealaltă parte din mine....care nu te-ar răni niciodată,orice s-ar întâmpla.Ea e singura care nu ma lasă să scap,să ies....să fiu libera,să fiu aşa cum vreau eu să fiu, ca tine ,plină de ură şi de regrete,să nu-mi pese...Odinioară,spuneai ca ţii la mine,că doar eu te înţeleg.

Ce s-a întâmplat ?

   M-ai hrănit cu vorbe-n vânt şi eu ca proasta te-am crezut,am crezut în tine.

Şi acum ce faci?

   Continui să mă ataci cu vorbe,continui să mă răneşti,încă nu realizezi că această conversaţie s-a încheiat de mult,încă nu realizezi că acum,în ochii mei eşti un nimeni.Da! Cum eu nu exist pentru tine,nici tu nu exişti pentru mine.Te ridici ţi pleci,razand batjocoritor...

O să-ţi pară tie rău...