sâmbătă, 25 februarie 2012

Just a dream

    Astăzi se presupune că trebuie să merg la o petrecere.Prietena mea Eve m-a invitat deci nu pot să lipsesc.Nu am cum...Şi în plus, şi Tony avea să fie acolo.Dacă nu aveam să merg pentru Eve,măcar să merg pentru el....
    M-am dat jos din pat cu o oarecare greutate.Am avut o zi grea la şcoală deci la întoarcerea acasă, prima oprire a fost patul iar destinaţia: lumea viselor.Mi-am deschis dulapul şi dupa un moment de inconştienţă şi de privit în gol,mi-am dat seama că nu ştiu cu ce să mă îmbrac...Până la urma privirea mi-a ramas blocată pe o pereche de blugi de un alb spălăcit şi pe un tricou roşu larg,cu umerii dezgoliţi.M-am îmbracat repede şi am pornit spre casa lui Eve.
    Am ajuns repede la ea,dat fiind faptul că nu stăteam prea departe una de alta.Maşina îi era parcată în fata casei.Am trecut pe lângă ea încercând să ajung la uşă.Când am dat să sun la sonerie, uşa s-a deschis iar în pragul ei apăru Eve.
-Uite cine s-a gândit să apară!
-Hey.Eşti gata de petrecere?
-Glumeşti?Petrecere e numele meu mijlociu...Apropo,am auzit că Tony o sa fie acolo.Nu e grozav?
  Eve avea dreptate,Tony e mereu prezent la petreceri şi chestii de genu.Tony fiind un băiat de care eram îndrăgostită de ceva timp.
-O să fie atât de grozav! Deja simt cum îmi curge muzica prin vene.Cred că o sa fie plin,de fapt pun pariu că o sa fie minim jumatate de liceu acolo. Îţi vine să crezi? Poate o să fie cea mai mare petrecere din istorie şi poate...
-Mai păstrează puţină energie şi pentru petrecere.
-Lasă-mă să mă bucur!
Ne-am urcat în maşina şi am pornit spre petrecere.După 30 de minute de condus am intrat pe strada care ducea spre casa lui Marry. Muzica se auzea slab.Pe de-o parte şi de alta a drumului erau parcate maşini una langa alta.Pe masura ce ne apropiam,muzica se auzea din ce în ce mai tare.Câteva persoane se plimbau pe gazon.
     Eve a parcat maşina în apropierea casei.Muzica se auzea acum atât de tare încat făcea geamurile maşinii să vibreze.Am coborat şi ne-am îndreptat spre casa.La intrare se afla un grup de băieţi care dansau pe ritmul celor de la LMFAO. Înauntru,toate camerele erau pline de fum de ţigară.Toţi dansau prosteşte şi râdeau fără motiv. Mesele erau pline de băuturi alcolice.Un tip îmbracat în haine multicolore s-a apropiat de noi.
-Heeey.Nu v-am văzut.Eu sunt Steve.Bun venit la petrecere.Vreţi ceva de băut dragelor?
-Poţi să pui pariu,a spus Eve cu un oarecare entuziasm.
-2 băuturi reci pentru domnişoarele de aici.Revin imediat...a spus el,pierzându-se prin mulţime.
      M-am uitat prin jur.Nu recunoşteam pe nimeni .Toţi păreau aşa fericiţi,parc-ar fi fost drogaţi.Aveau hainele în cel putin 5 culori,motiv pentru care,pentru câteva secunde am crezut că am gresit adresa,dar apoi l-am vazut.Tony se afla la max.2 metri de mine,rezemat pe perete.Avea un zâmbet care nu promitea nimic bun şi,spre deosebire de ceilalţi care parcă imitau un curcubeu,el era îmbrăcat din cap până în picioare în negru.Mi-am luat privirea de la el şi mi-am îndreptat-o spre Steve care tocmai venea cu băuturile.Mi-a întins un pahar de plastic de mărime medie.Avea capac deci nu puteam vedea ce e înauntru...
-E doar suc.Mai târziu vă aduc ceva mai bun dacă vreţi,a spus el văzându-mi neîncrederea.Nu vreţi să daţi o tură ca să,ştiţi voi,să mai cunoaşteţi lume.
-Ba da.Chair vroiam asta doar că nu avea cine să-mi facă onorurile,a spus Eve.
-Mă înţeleg bine cu gazda,pot să îţi fac eu cunoştiinţă cu lumea de pe aici.
-Grozav! Ai auzit,Alice?O sa devin populară!O sa devenim* Vrei să vi?
-Nu,eu o sa fiu pe aici cu...-m-am uitat în direcţia lui Tony,dar nu mai era acolo- ăăă,o să fiu pe aici!
-Ok,ne vedem! au spus deodată.
     M-am rezemat de un dulap şi am mai aruncat o privire prin jur,apoi mi-am coborât-o spre pahar.Nu ştiu de ce dar eram sigură că nu e suc, apoi m-am gândit că nu contează.Sunt la o petrecere.Puţină distracţie nu strică.Am îndreptat paharul spre gura fără să ştiu că cineva o să-mi dea peste mână imprăştiind sucul peste tot.Mi-am scuturat mâna uimită iar când mi-am ridicat privirea,am dat nas în nas cu Tony.
-Ce crezi că faci?
-Nu ştiu,dar ştiu ce nu fac acum...
-Era sucul meu!
-Crede-mă, e mai bine fără.Te distrezi?
-Aşa credeam,dar apoi ai aparut tu şi ai făcut o scenă.
 S-a rezemat de perete iar buzele sale s-au arcuit într-un zâmbet.
-Nu cred că vrei să şti ce era în pahar.
-Nu am nevoie de tine ca să-mi porţi de grijă.Oricum,îţi place aici?
-Nu.Tu îmi placi.
  Mi-am întors privirea spre el.Părea sincer.Mi-a luat o şuviţă de păr şi a început să o învârtă pe deget.Apoi s-a uitat la mine într-un mod care îmi spunea că trebuie să plece şi s-a îndreptat spre uşă. Am ramas singură aşa că m-am decis să dau o tură prin casă.Am urcat nişte scări şi am ajuns pe un coridor cu 3-4 camere de-o parte şi de alta,iar una direct în faţă.Avea uşa deschisă şi se vedeau numai lucruri roz.Am intrat înăuntru ca să arunc o privire,cu toate că jos nu aveam ce face.Totul se afla într-o totală dezordine,hainele erau aruncate pe dulap,patul era plin de mâncare,dulăpiorul de lângă pat era plin de cosmetice şi avea un miros ţipător de acetonă iar oglinda era mâzgălită cu ruj.Dezgustător...ca să nu mai spun că totul era roz.Dacă nu aş fi ştiut mai bine aş fi spus că aceea era camera unei fetiţe de 6 ani.Am dat sa ies dar cineva m-a prins si mi-a pus mana la gura în aşa fel încat sa nu ţip. Eram speriată.
Puteam să-mi dau seama că e un băiat după forţa pe care o avea în mâini.M-a lipit de perete apăsându-se pe mine.M-am uitat la el,era Steve.A bagat mâna în buzunarul de la pantaloni şi a scos un cuţit.M-am panichat.
-Uite,putem face asta pe calea uşoară sau pe cea grea.Faza e că am nevoie de bani...urgent!
Şi-a luat mana de pe gura mea în aşa fel încât să pot vorbi, iar atunci am început să ţip.
-Nu te aude nimeni.Muzica e prea tare.A spus el razand.
-Nu am bani!
-Da... şi eu sunt prost...Nu mai complica lucrurile şi dă-mi odată ce vreau!
Mi-a pus cuţitul la gât.Inima îmi batea din ce în ce mai tare.Frica s-a instalat repede,am început să lăcrimez involuntar.
-Ţi-am spus că nu am!
 A luat cuţitu şi l-a înfipt în perete la 4 cm de capul meu.
-Termina cu prostiile! Nu te  mai juca cu mine!
     Am început să ţip,de frica l-am împins cu piciorul cu toată puterea pe care o aveam,iar el,pierzandu-şi echilibrul a cazut pe spate.Am luat-o la fugă fără să mă uit în spate.Am sărit de pe scări şi m-am îndreptat spre uşă ,am ieşit din casă şi am fugit cât mă ţineau picioarele.Am trecut pe lângă maşina lui Eve dar nu aveam cheile,nu aveam timp,nu o aveam pe Eve,nici nu ştiam unde este.Mi-am întors capul.Steve era chiar în spatele meu,fugea după mine.M-am panicat,mi-am pierdut controlul asupra picioarelor şi am căzut.Nu,nu acum...M-a ajuns.
-Credeai că poţi să fugi.
     Era gata să mă lovească dar, din fericire pentru mine, Tony a aparut şi l-a oprit.A sărit pe el şi a început să îi dea pumni.M-am ridicat şi am fugit de acolo.După câţiva metri m-am oprit.Eram epuizată.Respiram greu.Simţeam o presiune în piept,corpul îmi era amorţit,nu ştiam cum de mai stau în picioare.M-am pus în fund lângă un copac.Aşteptam să se întample ceva,apoi o maşină neagră s-a îndreptat spre mine.M-am speriat.Cine? A cui e?...dar nu puteam face nimic.Nu mă puteam mişca.Se apropia din ce în ce mai tare iar cand a ajuns în faţa mea s-a oprit.Din ea ieşi Tony.Părea îngrijorat.Părea...A venit la mine,m-a luat în braţe şi m-a dus în maşină,apoi s-a urcat şi el la volan şi a pornit.M-am uitat la el.
-Unde mă duci?
-...acasă.Eşti OK?
    Eram obosită dar,mă simţeam în siguranţă acolo,cu el.
-De ce eu?
-Steve e dealer.Împrumută droguri de la alţi dealeri,le vinde şi le dau banii pe ele.
-Eu nu am cerut...
-Nu dar băutura pe care v-a adus-o avea.Trebuia să te facă atât de aeriană încăt să-i dai bani fără prea mare efort,cum au făcut ceilalţi.De asta ţi-am sugerat sa nu...
-De ce nu mi-ai spus asta înainte?
-Nu credeam că vor fi probleme.Nu mi-a trecut prin cap că aveai să mergi sus la etaj singură,în loc să stai cu ceilalţi.Putea să fie mai rău.Puteai să o încurci păpuşă.Dacă nu ajungeam la timp sa-ţi salvez pielea...
-Mulţumesc.
   A parcat maşina în faţa casei mele.Am coborat amandoi din maşină şi ne-am îndreptat spre uşă.Mi-am căutat cheile prin buzunare.Nu le găseam.Doar nu le-am pierdut.
-Cauţi cumva astea? a zis Tony fluturându-mi cheile în faţă.
-De unde...?
A deschis uşa şi mi-a făcut semn să intru,apoi a intrat după mine şi s-a îndreptat spre bucătărie.
-Ţi-e foame?
-Da dar...o să stai aici?
  A ridicat întrebător din sprâncene.
-Doar nu crezi că o să te las singură păpuşă,nu după ce s-a întâmplat...Plus că părinţii tăi sunt plecaţi.
-De unde şti?
 A zâmbit.
-Deci ce vrei de mâncare?
-...ceva uşor.
-Ăăă,sandwishuri?
-Cum vrei.Mă duc să mă schimb.
-Vrei să te ajut? a spus el cu un rânjet pe faţă.
-Nu,mă descurc.
  M-am dus în cameră şi m-am aruncat în pat.Aş fi vrut să fiu singură.Aş fi vrut să plâng şi să mă descarc dar nu puteam,nu acum,nu cand el era aici.Mi-am tras pe mine un tricou larg roşu şi o pereche de pantaloni trei-sfert negri şi m-am îndreptat spre bucătărie.
-Cum merge?
-Acum că ai venit,mult mai bine.S-a uitat la mine cateva clipe.Tremuri.Ţi-e frig?
-Nu...
   Şi-a dat bluza de trening jos şi mi-a pus-o pe umeri.M-a prins de şolduri şi m-a tras spre el,lipindu-şi fruntea de a mea.
-Nu ai temperatură.
  Ochii săi erau atât de negrii că nu puteai distinge pupila de iris.Mirosea a fum,a săpun şi a mentă.Mi-a prins faţa în mâini lipindu-şi buzele de ale mele.Apoi,mâinile sale mi-au alunecat pe umeri, pe braţe şi s-au oprit pe spate.M-a tras mai aproape şi l-am muşcat de buze.A zambit şi m-a ridicat pe dulap.Mi-am afundat mâinile în părul său şi l-am sărutat.
    Auzeam muzică.Culorile au disparut,totul s-a făcut gri.M-am uitat spre mine,spre mâini,erau şi ele de un gri şters.Cercuri negre îmi pătau vederea.Nu mai vedeam nimic, în schimb, muzica se auzea din ce în ce mai tare.Mă simţeam ameţită,nu aveam control asupra corpului,respiram greu...apoi am deschis ochii.Mă aflam în camera mea.Era dimineaţă.M-am uitat pe telefon. Apeluri nepreluate: 1-Eve. A fost doar un vis...

luni, 6 februarie 2012

Saw (Puzzle mortal)

Hellăw guys.Nu ne-am mai văzut (citit) de ceva vreme.Anyway,tocmai am terminat de văzut toate părţile filmului Saw 1-7 (pentru cei ce nu ştiu,e un film horror legat de un "ucigaş" în serie numit John * sau Jigsaw*, acesta răpeşte oamenii care "nu apreciază viaţa" şi îi pune  la diferite "jocuri" ) şi m-am gândit să vă las nişte citate/discuţii memorabile.Enjoy!

Saw 1.

Jigsaw: Vreau să joc un joc.
Lawrence Gordon: Jigsaw,un ucigaş în serie.De fapt,practic vorbind,nu e chiar un criminal.Nu a omorât pe nimeni.Găseşte moduri prin care victimele sale să se omoare singure.
Jigsaw: Să înceapă jocul.Trăieşte sau mori.

Saw 2.

Jigsaw: Numele meu e John.
Eric: Credeam că preferi Jigsaw.
Jigsaw: Nu.Poliţia şi presa m-au poreclit Jigsaw.Eu nu am încurajat niciodată asta.Piesele de puzzle (jigsaw) luate de pe victimele mele sunt doar un simbol.Anume că victimei îi lipsea ceva.O piesă vitală pentru puzzle-ul uman.Instinctul de conservare.
Eric: Este foarte interesant John.Dar acum aş vrea să vorbeşti cu mine.
Jigsaw: Vorbesc cu tine.Tu nu asculţi.Nu uita regulile.
Eric: Te ascult şi nu aud decât aceleaşi prostii bolnave pe care le aud de la primele două secunde ale oricărui interogatoriu.
Jigsaw: Este o abordare interesantă pentru un poliţist.Nu trebuia să mă convingi că sunt prietenul tău?Să mă faci să mă simt mai bine şi să-ţi spun tot?
Eric: Nu pot urma manualul când îl ai pe fiul meu.
(...)
Jigsaw: Te simţi mai bine acum ,în spatele unui birou?
Eric: Simt o gramadă de lucruri acum.
Jigsaw: Dar te simţi în viaţă şi asta e tot ce contează.

Jigsaw:- Avem o rasă umană care nu mai are dorinţa de a supravieţui.

Jigsaw: Ce crezi că vindecă (,)  cancerul,Eric?Leacul pentru cancer.Care este?
Eric: Nu ştiu,Dar ştiu că nu este torturarea şi omorârea oamenilor din plăcere.
Jigsaw: Nu am omorât pe nimeni în viaţa mea.Decizia le aparţine.De ce eşti aşa disperat să-ţi recuperezi fiul?
Eric: Pentru că este fiul meu.
Jigsaw: Care este ultimul lucru pe care i l-ai spus?Se pare că faptul că fiul tău este pe moarte te face să acţionezi.De ce facem asta doar când o viaţă este în pericol?
Eric: Întotdeauna mi-am iubit fiul,asta nu s-a schimbat niciodată.
Jigsaw: S-a schimbat acum.Faptul că şti că e pe moarte schimbă tot.Dacă eu ţi-aş spune data şi ora exactă  când o să mori,ţi s-ar schimba radical viaţa.Eu ştiu.Poţi să-ţi imaginezi cum e când cineva vine la tine şi îţi spune că eşti pe moarte?Gravitatea situaţiei?Faptul că pentru tine,timpul trece şi,într-o secundă totul se prabuşeşte?Începi să vezi totul diferit,miroşi totul diferit.Savurezi totul,un pahar cu apă sau o plimbare prin parc.Majoritatea oamenilor au luxul de a nu şti când le-a venit timpul.Ironia este că asta îi împiedica să-şi trăiască viaţa.Ei beau paharul cu apă,dar niciodată nu îl gustă.
Eric: Poţi repara asta John.
Jigsaw: Eu nu pot fi reparat.Eu am cancer.
Eric: Crezi că dacă ai cancer,asta e o scuză pentru ce faci? 
Jigsaw: Nu cancerul m-a împins să fac asta.Momentul în care am decis să mă sinucid m-a împins să fac ceea ce fac şi i-a dat un sens.Am încercat să mă sinucid,şi nu am reuşit.Corpul meu nu a reuşit să reziste cancerului dar am reuşit să supravieţuiesc căzăturii de pe o stâncă.Spre surprinderea mea,trăiam...şi am hotarât să-mi petrec restul zilelor testând esenţa omenirii.Cei care nu apreciază viaţa nu merită să trăiască.

Jigsaw: Aminteşte-ţi Obi,odată ce eşti în iad,numai diavolul te poate ajuta.

Jonas: Îmi amintesti de mine omule,nu conteaza in ce fel de situatie te afli,trebuie sa-ti gasesti un inamic.Sti ceva? Eu am inamici.

Jigsaw: Cât de mult sânge eşti în stare să verşi pentru a rămâne în viaţă? 


Saw 3.
Jigsaw: -Corpul uman este o creaţie uimitoare.Te-ai întrebat vreodată cât de mult se poate răsuci o mână?
"- Dacă asculţi asta înseamna că ai picat testul şi trebuie să plăteşti preţul.Preţul de a trăi pentru nimic.Acum,îţi dau un motiv pentru care să trăieşti.Ştiu unde îţi este fiica.Dacă o vrei înapoi,va trebui să joci un alt joc."

Amanda: Scuze.Ştiu că e greu să te concentrezi când ai în jur o grămadă de lucruri cu care mă poţi omorî.

Jigsaw: -Moartea e o petrecere surpriză.
"-Suferinţă? Nu ai văzut nimic încă."

Jigsaw: Îmi pare rău dar, tot acest echipament medical te face să crezi că înca te afli într-un spital?
Dr.Lynn Denlon : Nu
Jigsaw: Şi atunci de ce îmi vorbeşti cu un jargon de absolvent de şcoală medicală?

Saw 4.
Jigsaw: Crezi că deţi controlul nu?Crezi că s-a terminat doar pentru că sunt mort.Nu s-a terminat.Jocurile de abia au început.

Vezi ce văd şi eu.
Simte ce simt şi eu.
Salvează cum salvez eu.
Preţuieşte-ţi viaţa.

Cecil: Care e problema ta?
Jigsaw: Tu eşti problema mea.Şi devi problema tuturor.

Jill: Am vrut doar să-i ajut.
Jigsaw: N-ai cum să-i ajuţi.Trebuie să se ajute singuri.

Jigsaw: I-am spus să nu desconsidere viaţa.
"-Viaţa ta e o minciună."
"-Nu pot să-ţi mai las timp.Nimeni nu poate.Timpul e o iluzie.(...) Vezi tu,lucrurile nu sunt secvenţiate.Binele nu duce la bine şi nici răul la rău.Oamenii fură şi nu sunt prinşi...trăiesc viaţa frumos.Alţii mint,înşeală....şi sunt aleşi.Unii oameni se opresc ca să ajute un motociclist pierdut şi sunt omorâţi de o dubă cu viteză.Nu se ţine cont de aşa ceva.Modul cum joci cărţile primite e tot ce contează."
"- Dacă subiectul supravieţuieşte metodei mele,e reabilitat instantaneu."
"-Eu anticipez posibilităţile şi las jocul să decurgă de la sine.Nu voi lua decizii pentru nimeni,voi oferi opţiuni."


Saw 5.
Jigsaw: Această cameră îţi poate fi fie sanctuarul, fie mormântul.

Mark Hoffman: Ce vrei de la mine?
Jigsaw: Vreau să văd dacă ai ce-ţi trebuie pentru a supravieţui.

Jigsaw: - Dacă eşti bun la anticiparea minţii umane nu laşi nimic în voia întâmplării.
"-Răzbunarea îl poate schimba pe om.Te poate transforma în ceva ce nu credeai că poţi fi vreodată."
"-Se spune că imitaţia e cea mai mare formă de măgulire."
"-Toată lumea merită o şansă"

Mark Hoffman: Tu nu ai văzut sângele.Tu nu ai văzut ce i-a făcut.


Saw 6.
Jigsaw: Până ce o persoană nu înfruntă moartea,nu se poate spune ce e în stare să facă pentru a supravieţui.
"-Ştii că în est oamenii plăteau doctorii când erau sănătoşi. Când sunt bolnavi nu mai trebuie să plătească.Ei plătesc pentru ce doresc nu pentru ce nu doresc.Am început strâmb....Politicienii aceştia spun acelaşi lucru la nesfârşit.Deciziile privind sănătatea ar trebui luate de doctori şi de pacienţii lor nu de guvern.Acum ştiu că nu sunt luate de doctori şi pacienţii loc sau de guvern,ci de nenorocitele de companii de asigurare.
Will: John nu face asta,vei rămâne pe cont propriu.
Jigsaw: Vezi tu Will,asta e viaţa mea,despre ea vorbim,îţi aminteşti?
(...) Will:Tipul de cancer pe care îl ai e malign şi inoperabil.
Jigsaw: Asta ţi-a mişcat subtil limba.
Will: Chiar dacă tratamentul va funcţiona cancerul va recidiva.Este o luptă ce nu poate fi câştigată.
Jigsaw: Acum mişcările au fost şi mai subtile.De fapt,asta a fost o limbă ascuţită.Crezi că e vorba de cei în viaţă,dar noi vom avea judecata finală asupra ta.Pentru că morţii nu vor veni să-ţi ceară sufletul.

Jigsaw: -Trezeşte-te Jill,oamenii ăştia nu au pic de respect pentru vieţile ce le distrug.O dată ce vezi moartea de aproape...ştii cât valorează viaţa.Asta este calea mea.Şi am dovezi că functionează.
"-Oamenii vor continua să te rănească,şi să te lase baltă."

Amanda: Obişnuieşte-te cu mine pentru că nu plec nicăieri.

Harold Abbott: Tocmai mi-ai dat o sentinţă de moarte.Tocmai m-ai ucis.

Brent: Nu putem sta aici degeaba.Trebuie să luam o decizie.Nu înţelegi?


Saw 7.
Bobby: Acestea sunt cicatricile mele....minţile noastre se vor vindeca dar cicatricile astea nu vor dispărea niciodată.Aceste cicatrici nu ar trebui să fie un simbol al ruşinii....ele ar trebui să fie purtate ca un bandaj al curajului.

Hoffman: Vrei să şti care e singurul lucru rău în a te ucide,Jill?O pot face doar o dată...

Jigsaw: Nici o acţiune nu are loc fără un sacrificiu.I-ai judecat pe ceilalţi după culoarea pielii iar astăzi,Evan,vei învăţa că toţi avem aceeaşi culoare în interior.Trăieşte sau mori.Decizia e a ta.




Live or die.Make your choice.





luni, 23 ianuarie 2012

Is this the way it's got to be?

    A pornit la drum cu zâmbetul pe buze deşi,în sinea sa era neliniştit.Pentru un oarecare motiv,nu ar fi vrut să plece.Nu încă.Nu acum.Nu azi.Dar trebuia.Îi era dor de casă,de familie.Se simţea foarte departe de casă deşi, nu era.Avea senzaţia că ceva rău o să se întâmple.A vrut să o ignore,măcar pentru moment, crezând că e doar o fază trecătoare şi a început o conversaţie banală cu prietenul care îl însoţea.
    Albastrul cerului s-a transformat într-un gri palid.În faţă nu se zărea nimic,doar drumul. Din când în când mai apărea câte o maşină.Se apropiau  lent ca mai apoi să treacă în viteză. Aerul rece,artificial, îi oferea un sentiment de nesiguranţă ,transmiţându-i stimuli pe măduva spinării,făcându-l să tremure involuntar.A parcurs acel drum de atâtea ori încât acum îl ştia pe de rost.Conducea mecanic,fără să realizeze pe deplin ce face.Privea în gol în faţă,pierdut printre gânduri.  
     Dintr-o dată privirea i s-a aţintit asupra maşinii din faţă, care tocmai a intrat într-o depăşire care,nu părea să poată fi dusă la capăt .Nu erau mai mult de 100 de metri între ei.Conştientizând în ce poziţie se afla,încerca să vorbească dar cuvintele nu ieşeau.Era concentrat pe un plan.Nu ştia ce să facă.Maşina se apropia din ce în ce mai tare.În mintea lui apăreau posibile scenarii a ceea ce urma să se întâmple dar nu ştia pe care să-l pună în aplicare.Amicul său striga ceva,dar cuvintele se pierdeau înainte ca să ajungă la el,înainte ca acesta să le înţeleagă.Se gândea,se gândea la casă,la familie.Nu auzea decât un ceas care ticăie,măsurând viaţa.Diferite imagini îi apăreau în minte,mai întâi cu soţia apoi cu fiica sa.Se simţea departe de ele...Tic,tac.Maşinile se aflau acum atât de aproape de ei încât a început să intre în panică.Nu ştia ce să facă,totul se mişca atât de repede...Spera să fie doar un vis.Spera să se trezească în propriul pat,în propria casă,să simtă mirosul dimineţii şi al mâncării proaspăt făcute şi...gândurile i-au fost întrerupte de clanxoanele celor două maşini şi de urletele amicului său care, întinzându-se spre el, a prins volanul cu ambele mâini trăgându-l spre sine.Maşina a luat o întorsătură bruscă spre câmp,a sărit peste şanţ  şi a intrat direct în butucul unui copac tăiat, făcându-l să se izbească de volanul maşinii.Ce s-a întâmplat?
     Maşina înainta încet...Cu puţina cunoştiinţă pe care o mai avea,încerca să se mişte dar corpul său refuza asta.Oasele sale parcă erau de fier.Sângele îi curgea pe faţă dar, nu ştia din ce parte.Simţea o presiune la nivelul cerebelului şi al pieptului.Presiune care dispărea odată cu trecerea secundelor.Pleoapele i-au căzut pe ochi  şi a început să vadă lumini fluorescente,reci.Dreptunghiuri ciudate pâlpâiau în jurul lui,învârtindu-se în cercuri sub ochii săi.Tot ce mai putea face în acel moment era să spere ...la un miracol.
     Luminile au dispărut,luând forma unei spirale.Nu mai simţea nimic,nu mai auzea nimic,nu-şi mai amintea nimic...totul era negru.S-a dus...

În amintirea lui Freddie decedat pe data de 14 decembrie 2011 într-un accident rutier.                                                       ( http://arq.ro/accident-mortal-langa-siria )

marți, 27 decembrie 2011

Anunţ!

Hello!
Da ştiu,nu am mai postat nimic de muuuult timp,asta pentru ca am fost cam ocupată.O sa postez ceva nou în curând.Până atunci, vă doresc tuturor sărbători fericite!

duminică, 13 noiembrie 2011

Tu pe cine iubeşti?

9:30 La cafenea.
    A intrat  în încăpere învăluit într-o aură de mister.S-a îndreptat către cea mai apropiată masă,încrezător,fără să dea prea multă atenţie privirilor critice ale celor din jur.S-a aşezat şi şi-a aprins o ţigară.Trăgând primul fum,a început să se uite nepăsător la cei din jur.
   Era un băiat brunet,înalt, îmbrăcat frumos,aranjat;nici prea elegant dar nici prea normal.Aştepta pe cineva...Oricine putea realiza asta.
   De la intrarea sa în local s-a creat o atmosferă agitată,oamenii au început să vorbească.Privind pierdut spre uşă,a ridicat o mână făcăndu-i semn chelneriţei din spate să vină să-i ia comanda. 

-Bună ziua,ce dor...
-Două cafele!
-Bine.Revin imediat cu cafeaua.

   Uşa se deschise.Intră o fată:păr blond,geacă de piele,pantaloni negri mulaţi,privire pierdută.Cercetă zona câteva clipe căutând-ul cu privirea.După câteva secunde îl zări şi se îndreptase spre el.Pe măsură ce se apropia adopta o atitudine încrezătoare,deschisă.Afişând un zâmbet sincer îl întreabă:

-Aştepţi de mult?
   El o cerceta cu privirea,la fel de serios ca şi până acum,fără să arate vreun semn de afectivitate.
-Nu...
   Chelneriţa le adusese cafelele.
-Mulţumesc! spuse el indiferent.
-Oh..eu nu beau cafea.
-Dar ce bei?
-Nimic,vreau doar să petrec timp cu tine...nu te-am mai văzut de mult,şti?
-Ăh...da!
    O privea,pierdut în timp ce luă o înghiţitură din cafea şi aştepta...alte întrebări.
-Şi,ce ai mai făcut? spuse ea muşcându-şi buzele.
-Nimic.
-La mine te-ai mai gândit?
-...da.
    Ea chicoti apoi întinse mâna spre mâna lui,încercând să vadă cât e ceasul.
-Hmm...ar cam trebui să plec.
-Cum vrei.
   S-a ridicat să plece dar nu înainte să îl sărute.
-Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.
-Mai rămâi?
-Nu,plec şi eu imediat.
  Rămăsese acolo privind în gol spre uşă,conştient că şi el la rândul lui e privit.Se ridică si pleacă...dar nu înainte să plătească.


13:00 În faţa unui bloc.
  Stătea încremenit în faţa uşii blocului şi aştepta.În mai puţin de 1 minut a auzit paşi...paşi grăbiţi.Din  bloc ieşi o brunetă având pe ea doar blugii,un maieu roz şi o bluză subţire de trening.Fugi spre el şi-l luă în braţe.

-Mă bucur că ai venit.Ce faci?
-Pe aici...cu treabă.Dar tu?
-Stăteam cu surioara mai mică.Unde ai fost?
-La o plimbare
-Cu cine?
-Singur.
-Eşti supărat?
-Nu...de ce aş fi?
-Întrebam... 
...
-Eşti bine?
-Ăăă...ar cam trebui să urc sus.E cam frig afara şi am lăsat-o pe Andreea singură.Ne mai vedem noi,mâine...
-...ok
-Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.Ai grijă...

   18:23 Pe mess. 
Daria4you: Ceeeee faciiiiii?:x
Eu: Bine,dar tu?
Daria4you: Bine.Ce ai mai făcut azi?
Eu: Nimic interesant.Tu?
Daria4you: M-am gândit la tine..
Eu: Aha...
Daria4you: Mâine ieşim pe afara?Ai chef?
Eu: Probabil...
Daria4you: Îmi e foarte dor de tine!
Eu: Şi mie
Daria4you: Sper să ne vedem mâine. :D
Eu: Da
Daria4you: Ok.Mai vorbim,ca am ceva treabă.
Eu: Ok
Daria4you: Te iubesc!
Eu: Te iubesc!
Daria4you: :)) :D



Status: "Available" ----Changed to---> "Te iubesc!"

(*_*): Pe cine iubeşti? :>
Eu: ...nu ştiu

 

Tu pe cine iubeşti?

joi, 27 octombrie 2011

Ora de română

     Ca orice alta persoană din acel spectacular loc în care stăm 6-7 ore pe zi,ţi-ai stabilit o ţintă şi ai aşteptat momentul oportun pentru a ataca.De data aceasta,ţinta ta,eram eu.
     Afişând un zâmbet fals mi-ai aruncat câteva întrebări,pe nepregătite dându-mi un timp foarte scurt de gândire.La prima greşeală treceai la altă persoană iar când primeai răspunsul potrivit te întorceai la mine pentru un alt val de întrebări. Îţi jucai rolul bine, aveai o atitudine ironică şi oarecum,satisfăcută când realizai că m-ai prins în offside.Ai jucat jocul acesta până te-ai plictisit,până ai realizat că ai destule informaţii pentru a da verdictul,până ai zis "Gata,nu mai joc!".Ţi-ai scos arma,un pix...care putea reduce pe oricine la tăcere,dar care nu avea nici o valoare fără un anume caiet,acel caiet care dă sens imaginii tale.Fără el,eşti doar un simplu om...ca toţi ceilalţi.
     Înainte să dai verdictul,ţi-ai ridicat privirea spre mine zâmbind ironic,aşteptând să fac un gest prin care să-mi recunosc înfrângerea.Pentru a mări suspansul şi curiozitatea-mi,ai trecut prima oară data,ca mai apoi să îmi dai lovitura de graţie prin acea  cifră cunoscută generic sub termenul de "notă".
    Ţi-ai strâns lucrurile şi ai plecat,afişând un zâmbet satisfăcut.Ai învins!

duminică, 23 octombrie 2011

Toamna :)

Hmmm...
Privesc spre geam la căderea morbidă a frunzelor,cum se dezlipesc ele din copac,acel copac în care au stat atâtea zile,dansând, conduse de vânt până pe asfaltul rece unde aveau să fie călcate,măturate sau strânse de oamenii care încă se mai obosesc să menţină curătenia prin jurul casei lor,sau de copii pentru care toamna înseamnă un motiv în plus pentru a zâmbi,care adună frunzele fie pentru joacă,fie pentru şcoala,fie pentru a se mândri părinţiilor lor...Ei sunt singurii care parcă dau viaţă peisajului mohorât de afară...

    Alergam.Mă îndreptam în toate direcţiile.Vântul ce îmi străbătea codiţele mă făcea să zâmbesc.M-am oprit.M-am pus în fund,pe iarbă şi am început să râd singură.Eram în parc.Aveam vreo 6 ani,împliniţi sau nu.Lumea mă privea insistent...vedeam câteva zâmbete pe feţele lor.Mă uitam la frunze, cum cad  din acei copaci gigantici ... şi râdeam.
   Auzeam paşi,cineva alerga spre mine...puteam simţi asta.Nici nu am apucat să mă întorc să văd ce se întâmplă că am şi simtit cum 2 mâini protectoare mă cuprind şi mă ridică în picioare...
-Ce-ai păţit,te-ai lovit?
  Încercam să ignor urletele de bucurie ale celorlalţi copii şi frunzele care mă făceau să zâmbesc fără motiv, ca să mă întorc şi să mă concentrez pe ea....Mama .Îngrijorată ca de obicei,începu să mă scuture de praf şi să îmi ţină o mică predică.Îmi spunea ceva gen: să am grijă cum mă joc să nu mă lovesc sau să cad...dar cuvintele ei se pierdeau înainte ca eu să le pot auzi.M-am aplecat şi am luat o frunză din iarbă şi profitând de acel moment în care ochii ei calzi mă priveau,i-am luat mâna şi i-am pus frunza în palmă....zâmbind.

După faza asta cred că m-am ales cu o îmbrăţişare...dar cine îşi mai aminteşte.

joi, 13 octombrie 2011

I feel like I can do anything now.

    Frigul se instalează rapid.Vântul bate...Stau sus, pe acea clădire imensă.Cum am ajuns aici? 
   Privesc în jos,lumea e atât de agitată şi grăbită, ca albinele dintr-un stup.Ce ar fi dacă aş şti ce gândeşte fiecare om,să ştiu unde merge,ce face,cu cine se întâlneşte,să ştiu totul despre el...Creierul meu s-ar transforma într-un holocaust nuclear.Dar ei?daca ar putea vedea prin mine,să mă citească ... să-mi cunoască fiecare particică a minţii,să treacă prin ce am trecut şi eu,să-mi ştie fiecare moment al vieţii,fiecare lacrimă vărsată,fiecare lucru făcut,fiecare gând,fiecare emoţie.Să mă disece în totalitate într-o fracţiune de secundă fără să mă atingă.Doar privindu-mă...Atitudinea lor faţă de mine s-ar schimba?Ar vedea viaţa cu alţi ochii?


    Picură.Aud stropii cum se izbesc de asfaltul rece, frământându-se.Mişcarea continuă a acelor picături lichide care coborau în jos ca nişte suliţe mă  făcea să îmi doresc să fac la fel. Mi-ar duce cineva lipsa? (lol,nu)   Prind putere,curaj....mintea mea sadică se accentuează cu fiecare minut petrecut în acel loc magic.Mă simt atât de bine...


   Unde mă aflu? În acel moment din viaţă când nu mai contează nimic.Tu? Eşti doar o marionetă,un nimeni.Nu reprezinţi nimic pentru mine. Eu? Sunt doar o puştoaică cu vise.Suntem diferiţi.Singurul lucru comun dintre noi este moartea!...


   Stai! Monologul îmi este întrerupt. Aud paşi! 
Mă uit spre uşa pe care am venit şi ...aştept.Nu se mai aude nici o mişcare.Poate nu mai vine...sper să nu mai vină!
  Privesc în jos,spre mulţime.Pe când credeam că am scăpat, aud uşa deschizându-se.


 Se apropie de mine încet.
-Şti că nu te poţi ascunde,oricât de mare ar fi oraşul sau locul în care stai.
Da,am încercat să scap de el,însă fără succes.Acum a ajuns să fie o parte din mine...
-Ce cauţi aici?
-Pe tine,nu e evident?
   Tac.Îl simt cum mă priveşte mimând un zâmbet.Înainte îmi era frică de el,prin asta,îl făceam mai puernic.Acum îmi este egal. E ca mine. Încă mă priveşte,aşteptând o reacţie.Dar nu...Mă uit în gol.
   El se uită în jos,priveşte oamenii...are un aer de superioritate.Întotdeauna s-a crezut superior...*Păcat că a trebuit să fiu eu cea care îi întrerupe acel moment de "like a boss" *
-Te-aş omorî...
Îşi îndreaptă privirea spre mine.
-...dar?
Reacţia lui m-a făcut să zâmbesc.     După atâtea zile negre...

miercuri, 5 octombrie 2011

Gândurile unei nebune...

Merg,condusă de instinct,pe un drum pe care nu am mai fost niciodată...Mă îndrept spre necunoscut...la un moment dat mă opresc pe un pod şi privesc spre apă.E la fel de tulburată ca şi mine,eu..care acum sunt mai instabilă *din punct de vedere emoţional* ca niciodată.Îmi aprind ultima ţigară şi încerc să mă calmez.Trag un fum şi respir uşor,lasănd sunetul valurilor să îmi gâdile auzul şi vântul să îmi mângâie buclele.Intr-o secundă,mintea mea începe să redea acele imagini mişcătoare care nu mă lăsau să dorm noaptea,cunoscute generic sub denumirea de "coşmare",însoţite de cuvintele tăioase care m-au torturat zile întregi... De ce îmi fac asta? Mă atac singură...

Dintr-o dată,acel mic sertar care conţinea toate amintirile legate de TINE se deschise,lasându-le să iasă şi să îmi inunde corpul şi mintea cu sentimente de dor şi cu regrete...Prinsă  în acel holocaust emoţional nici nu am realizat faptul că vremea s-a răcit...Arunc ţigara pe jos,o sting şi îmi continui drumul.Trec podul,trecere care face diferenţa între ce ştiam şi ce ştiu,acum o să văd lumea dintr-o altă perspectivă.Acum ştiu că ceea ce credeam eu că reprezintă realitatea e total diferit de cum e ea defapt.Acum ştiu asta şi sunt pregătită pentru tot ce are ea de oferit. Loveşte-mă cu tot ce ai,pune-mă la pământ...ca să priveşti cum mă ridic...ca să o luăm de la capăt! 

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Monolog

    Şi mă întorc în timp,în timpul acela când tot ce faceam era să râd şi să alerg...înainte ca viata să îmi arate cum e ea de fapt,înainte de toate certurile,înainte de lacrimi,înainte de toată suferinta,înainte să ştiu ce înseamnă să urăşti...înainte să stiu cum e să minţi,să plângi sau să îti fie dor...
Inainte...
    Şi acum încerc să-mi potolesc mintea sadică, dar ochii tăi plini de ură si vorbele tale tăioase continuă să mă  hranească.Deşi par calmă,în mintea mea deja te-am omorât de 5 ori, iar la fiecare cuvânt de-al tău ce nu-şi are locul în discuţie, mintea mea scoate câte o înjurătură...
    Şi pentru moment aş vrea să te atac,să vezi şi tu cum e să fi rănit,să vezi acea parte din mine,bine ascunsă şi bine păzită...
Dar nu...
    Întotdeauna trebuie să intervină ea,cealaltă parte din mine....care nu te-ar răni niciodată,orice s-ar întâmpla.Ea e singura care nu ma lasă să scap,să ies....să fiu libera,să fiu aşa cum vreau eu să fiu, ca tine ,plină de ură şi de regrete,să nu-mi pese...Odinioară,spuneai ca ţii la mine,că doar eu te înţeleg.
Ce s-a întâmplat ?
   M-ai hrănit cu vorbe-n vânt şi eu ca proasta te-am crezut,am crezut în tine.
Şi acum ce faci?
   Continui să mă ataci cu vorbe,continui să mă răneşti,încă nu realizezi că această conversaţie s-a încheiat de mult,încă nu realizezi că acum,în ochii mei eşti un nimeni.Da! Cum eu nu exist pentru tine,nici tu nu exişti pentru mine.Te ridici ţi pleci,razand batjocoritor...
O să-ţi pară tie rău...

sâmbătă, 17 septembrie 2011

8 Mile

   Acesta este probabil,cel mai tare film pe care l-am văzut vreodată.De ce? Pentru că Eminem e în rolul principal. Eminem, Brittany Murphy, Kim Basinger şi Mekhi Phifer.


    8 MILE explorează o săptămână din viaţa unui grup de tineri care se zbat pentru a-şi găsi drumul în viaţă în decadenta atmosferă urbană din Detroit-ul anului 1995. Pentru oameni ca Jimmy "Iepure" Smith Jr. (Eminem) şi prietenii săi, hip-hop-ul reprezintă singurul lucru care îi desparte de haosul total..
   "Iepure" ştie că singura lui cale de realizare este muzica, dar ca să reuşească trebuie să-şi exprime furia în versuri şi să înfrunte cruda realitate a vieţii sale.





Trailer:

Puteti vedea filmul aici sau aici

S-a dus era lui Justin Bieber

Vi le prezint pe Christina şi Sarah,cele 2 fete care fac ravagii pe Youtube:
                                                Partea 1

Partea 2:

Partea 3:
Partea a 4-a: