duminică, 23 octombrie 2011

Toamna :)

Hmmm...
Privesc spre geam la căderea morbidă a frunzelor,cum se dezlipesc ele din copac,acel copac în care au stat atâtea zile,dansând, conduse de vânt până pe asfaltul rece unde aveau să fie călcate,măturate sau strânse de oamenii care încă se mai obosesc să menţină curătenia prin jurul casei lor,sau de copii pentru care toamna înseamnă un motiv în plus pentru a zâmbi,care adună frunzele fie pentru joacă,fie pentru şcoala,fie pentru a se mândri părinţiilor lor...Ei sunt singurii care parcă dau viaţă peisajului mohorât de afară...

    Alergam.Mă îndreptam în toate direcţiile.Vântul ce îmi străbătea codiţele mă făcea să zâmbesc.M-am oprit.M-am pus în fund,pe iarbă şi am început să râd singură.Eram în parc.Aveam vreo 6 ani,împliniţi sau nu.Lumea mă privea insistent...vedeam câteva zâmbete pe feţele lor.Mă uitam la frunze, cum cad  din acei copaci gigantici ... şi râdeam.
   Auzeam paşi,cineva alerga spre mine...puteam simţi asta.Nici nu am apucat să mă întorc să văd ce se întâmplă că am şi simtit cum 2 mâini protectoare mă cuprind şi mă ridică în picioare...
-Ce-ai păţit,te-ai lovit?
  Încercam să ignor urletele de bucurie ale celorlalţi copii şi frunzele care mă făceau să zâmbesc fără motiv, ca să mă întorc şi să mă concentrez pe ea....Mama .Îngrijorată ca de obicei,începu să mă scuture de praf şi să îmi ţină o mică predică.Îmi spunea ceva gen: să am grijă cum mă joc să nu mă lovesc sau să cad...dar cuvintele ei se pierdeau înainte ca eu să le pot auzi.M-am aplecat şi am luat o frunză din iarbă şi profitând de acel moment în care ochii ei calzi mă priveau,i-am luat mâna şi i-am pus frunza în palmă....zâmbind.

După faza asta cred că m-am ales cu o îmbrăţişare...dar cine îşi mai aminteşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

I just want you to know I can see through your mask.