luni, 23 ianuarie 2012

Is this the way it's got to be?

    A pornit la drum cu zâmbetul pe buze deşi,în sinea sa era neliniştit.Pentru un oarecare motiv,nu ar fi vrut să plece.Nu încă.Nu acum.Nu azi.Dar trebuia.Îi era dor de casă,de familie.Se simţea foarte departe de casă deşi, nu era.Avea senzaţia că ceva rău o să se întâmple.A vrut să o ignore,măcar pentru moment, crezând că e doar o fază trecătoare şi a început o conversaţie banală cu prietenul care îl însoţea.
    Albastrul cerului s-a transformat într-un gri palid.În faţă nu se zărea nimic,doar drumul. Din când în când mai apărea câte o maşină.Se apropiau  lent ca mai apoi să treacă în viteză. Aerul rece,artificial, îi oferea un sentiment de nesiguranţă ,transmiţându-i stimuli pe măduva spinării,făcându-l să tremure involuntar.A parcurs acel drum de atâtea ori încât acum îl ştia pe de rost.Conducea mecanic,fără să realizeze pe deplin ce face.Privea în gol în faţă,pierdut printre gânduri.  
     Dintr-o dată privirea i s-a aţintit asupra maşinii din faţă, care tocmai a intrat într-o depăşire care,nu părea să poată fi dusă la capăt .Nu erau mai mult de 100 de metri între ei.Conştientizând în ce poziţie se afla,încerca să vorbească dar cuvintele nu ieşeau.Era concentrat pe un plan.Nu ştia ce să facă.Maşina se apropia din ce în ce mai tare.În mintea lui apăreau posibile scenarii a ceea ce urma să se întâmple dar nu ştia pe care să-l pună în aplicare.Amicul său striga ceva,dar cuvintele se pierdeau înainte ca să ajungă la el,înainte ca acesta să le înţeleagă.Se gândea,se gândea la casă,la familie.Nu auzea decât un ceas care ticăie,măsurând viaţa.Diferite imagini îi apăreau în minte,mai întâi cu soţia apoi cu fiica sa.Se simţea departe de ele...Tic,tac.Maşinile se aflau acum atât de aproape de ei încât a început să intre în panică.Nu ştia ce să facă,totul se mişca atât de repede...Spera să fie doar un vis.Spera să se trezească în propriul pat,în propria casă,să simtă mirosul dimineţii şi al mâncării proaspăt făcute şi...gândurile i-au fost întrerupte de clanxoanele celor două maşini şi de urletele amicului său care, întinzându-se spre el, a prins volanul cu ambele mâini trăgându-l spre sine.Maşina a luat o întorsătură bruscă spre câmp,a sărit peste şanţ  şi a intrat direct în butucul unui copac tăiat, făcându-l să se izbească de volanul maşinii.Ce s-a întâmplat?
     Maşina înainta încet...Cu puţina cunoştiinţă pe care o mai avea,încerca să se mişte dar corpul său refuza asta.Oasele sale parcă erau de fier.Sângele îi curgea pe faţă dar, nu ştia din ce parte.Simţea o presiune la nivelul cerebelului şi al pieptului.Presiune care dispărea odată cu trecerea secundelor.Pleoapele i-au căzut pe ochi  şi a început să vadă lumini fluorescente,reci.Dreptunghiuri ciudate pâlpâiau în jurul lui,învârtindu-se în cercuri sub ochii săi.Tot ce mai putea face în acel moment era să spere ...la un miracol.
     Luminile au dispărut,luând forma unei spirale.Nu mai simţea nimic,nu mai auzea nimic,nu-şi mai amintea nimic...totul era negru.S-a dus...

În amintirea lui Freddie decedat pe data de 14 decembrie 2011 într-un accident rutier.                                                       ( http://arq.ro/accident-mortal-langa-siria )

Un comentariu:

  1. Trist. Foarte trist... Îmi pare rău pentru ce s-a întîmplat, dar viaţa merge înainte!

    RăspundețiȘtergere

I just want you to know I can see through your mask.