Nu meritaţi!

    Mi-aş dorii să nu simt nimic. Nici o emoţie. Să mă hrănesc din ale voastre.
    Mi-aş dorii să nu-mi pese de voi cum nici vouă nu vă pasă de mine. M-aţi lăsat singură. Toţi! Colegi, prieteni, familie... V-aţi bătut cu pumnii în piept că o să faceţi tot posibilul să-mi fie bine, că o să luptaţi pentru mine şi, la prima problemă aţi făcut un pas înapoi. Şi încă unul. Şi încă unul. Şi încă unul...
    Şi acum sunteţi atât de departe. Nu vă mai aud strigătele. Nu vă mai văd zâmbetul. Nu vă mai simt lacrimile. Nu mă mai simt pe mine. E totul gol şi abandonat. O carapace.
   Nu am măşti. Nu mai am de ce să port măşti. Sunt toate atât de crăpate încât au devenit inutile. Dar cui îi pasă? Cui îi pasă ce simt? Aţi aruncat toţi cu pietre, cu vorbe-n vânt, fără să vă pese...
Sunt deja la pământ. Nu mai loviţi....

Lasă  "bine"-le deoparte şi spune-mi: Cum te simţi?