Tu pe cine iubeşti?

9:30 La cafenea.
    A intrat  în încăpere învăluit într-o aură de mister.S-a îndreptat către cea mai apropiată masă,încrezător,fără să dea prea multă atenţie privirilor critice ale celor din jur.S-a aşezat şi şi-a aprins o ţigară.Trăgând primul fum,a început să se uite nepăsător la cei din jur.

   Era un băiat brunet,înalt, îmbrăcat frumos,aranjat;nici prea elegant dar nici prea normal.Aştepta pe cineva...Oricine putea realiza asta.
   De la intrarea sa în local s-a creat o atmosferă agitată,oamenii au început să vorbească.Privind pierdut spre uşă,a ridicat o mână făcăndu-i semn chelneriţei din spate să vină să-i ia comanda. 

-Bună ziua,ce dor...
-Două cafele!
-Bine.Revin imediat cu cafeaua.

   Uşa se deschise.Intră o fată:păr blond,geacă de piele,pantaloni negri mulaţi,privire pierdută.Cercetă zona câteva clipe căutând-ul cu privirea.După câteva secunde îl zări şi se îndreptase spre el.Pe măsură ce se apropia adopta o atitudine încrezătoare,deschisă.Afişând un zâmbet sincer îl întreabă:

-Aştepţi de mult?
   El o cerceta cu privirea,la fel de serios ca şi până acum,fără să arate vreun semn de afectivitate.
-Nu...
   Chelneriţa le adusese cafelele.
-Mulţumesc! spuse el indiferent.
-Oh..eu nu beau cafea.
-Dar ce bei?
-Nimic,vreau doar să petrec timp cu tine...nu te-am mai văzut de mult,şti?
-Ăh...da!
    O privea,pierdut în timp ce luă o înghiţitură din cafea şi aştepta...alte întrebări.
-Şi,ce ai mai făcut? spuse ea muşcându-şi buzele.
-Nimic.
-La mine te-ai mai gândit?
-...da.
    Ea chicoti apoi întinse mâna spre mâna lui,încercând să vadă cât e ceasul.
-Hmm...ar cam trebui să plec.
-Cum vrei.
   S-a ridicat să plece dar nu înainte să îl sărute.
-Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.
-Mai rămâi?
-Nu,plec şi eu imediat.
  Rămăsese acolo privind în gol spre uşă,conştient că şi el la rândul lui e privit.Se ridică si pleacă...dar nu înainte să plătească.

13:00 În faţa unui bloc.
  Stătea încremenit în faţa uşii blocului şi aştepta.În mai puţin de 1 minut a auzit paşi...paşi grăbiţi.Din  bloc ieşi o brunetă având pe ea doar blugii,un maieu roz şi o bluză subţire de trening.Fugi spre el şi-l luă în braţe.

-Mă bucur că ai venit.Ce faci?
-Pe aici...cu treabă.Dar tu?
-Stăteam cu surioara mai mică.Unde ai fost?
-La o plimbare
-Cu cine?
-Singur.
-Eşti supărat?
-Nu...de ce aş fi?
-Întrebam... 

...
-Eşti bine?
-Ăăă...ar cam trebui să urc sus.E cam frig afara şi am lăsat-o pe Andreea singură.Ne mai vedem noi,mâine...
-...ok
-Te iubesc.
-Şi eu te iubesc.Ai grijă...

   18:23 Pe mess. 

Daria4you: Ceeeee faciiiiii?:x
Eu: Bine,dar tu?
Daria4you: Bine.Ce ai mai făcut azi?
Eu: Nimic interesant.Tu?
Daria4you: M-am gândit la tine..
Eu: Aha...
Daria4you: Mâine ieşim pe afara?Ai chef?
Eu: Probabil...
Daria4you: Îmi e foarte dor de tine!
Eu: Şi mie
Daria4you: Sper să ne vedem mâine. :D
Eu: Da
Daria4you: Ok.Mai vorbim,ca am ceva treabă.
Eu: Ok
Daria4you: Te iubesc!
Eu: Te iubesc!
Daria4you: :)) :D


Status: "Available" ----Changed to---> "Te iubesc!"

(*_*): Pe cine iubeşti? :>
Eu: ...nu ştiu

 
Tu pe cine iubeşti?

Ora de română

     Ca orice alta persoană din acel spectacular loc în care stăm 6-7 ore pe zi,ţi-ai stabilit o ţintă şi ai aşteptat momentul oportun pentru a ataca.De data aceasta,ţinta ta,eram eu.
     Afişând un zâmbet fals mi-ai aruncat câteva întrebări,pe nepregătite dându-mi un timp foarte scurt de gândire.La prima greşeală treceai la altă persoană iar când primeai răspunsul potrivit te întorceai la mine pentru un alt val de întrebări. Îţi jucai rolul bine, aveai o atitudine ironică şi oarecum,satisfăcută când realizai că m-ai prins în offside.Ai jucat jocul acesta până te-ai plictisit,până ai realizat că ai destule informaţii pentru a da verdictul,până ai zis "Gata,nu mai joc!".Ţi-ai scos arma,un pix...care putea reduce pe oricine la tăcere,dar care nu avea nici o valoare fără un anume caiet,acel caiet care dă sens imaginii tale.Fără el,eşti doar un simplu om...ca toţi ceilalţi.
     Înainte să dai verdictul,ţi-ai ridicat privirea spre mine zâmbind ironic,aşteptând să fac un gest prin care să-mi recunosc înfrângerea.Pentru a mări suspansul şi curiozitatea-mi,ai trecut prima oară data,ca mai apoi să îmi dai lovitura de graţie prin acea  cifră cunoscută generic sub termenul de "notă".
    Ţi-ai strâns lucrurile şi ai plecat,afişând un zâmbet satisfăcut.Ai învins!

Toamna :)

Hmmm...
Privesc spre geam la căderea morbidă a frunzelor,cum se dezlipesc ele din copac,acel copac în care au stat atâtea zile,dansând, conduse de vânt până pe asfaltul rece unde aveau să fie călcate,măturate sau strânse de oamenii care încă se mai obosesc să menţină curătenia prin jurul casei lor,sau de copii pentru care toamna înseamnă un motiv în plus pentru a zâmbi,care adună frunzele fie pentru joacă,fie pentru şcoala,fie pentru a se mândri părinţiilor lor...Ei sunt singurii care parcă dau viaţă peisajului mohorât de afară...

    Alergam.Mă îndreptam în toate direcţiile.Vântul ce îmi străbătea codiţele mă făcea să zâmbesc.M-am oprit.M-am pus în fund,pe iarbă şi am început să râd singură.Eram în parc.Aveam vreo 6 ani,împliniţi sau nu.Lumea mă privea insistent...vedeam câteva zâmbete pe feţele lor.Mă uitam la frunze, cum cad  din acei copaci gigantici ... şi râdeam.
   Auzeam paşi,cineva alerga spre mine...puteam simţi asta.Nici nu am apucat să mă întorc să văd ce se întâmplă că am şi simtit cum 2 mâini protectoare mă cuprind şi mă ridică în picioare...
-Ce-ai păţit,te-ai lovit?
  Încercam să ignor urletele de bucurie ale celorlalţi copii şi frunzele care mă făceau să zâmbesc fără motiv, ca să mă întorc şi să mă concentrez pe ea....Mama .Îngrijorată ca de obicei,începu să mă scuture de praf şi să îmi ţină o mică predică.Îmi spunea ceva gen: să am grijă cum mă joc să nu mă lovesc sau să cad...dar cuvintele ei se pierdeau înainte ca eu să le pot auzi.M-am aplecat şi am luat o frunză din iarbă şi profitând de acel moment în care ochii ei calzi mă priveau,i-am luat mâna şi i-am pus frunza în palmă....zâmbind.

După faza asta cred că m-am ales cu o îmbrăţişare...dar cine îşi mai aminteşte.

I feel like I can do anything now.

    Frigul se instalează rapid.Vântul bate...Stau sus, pe acea clădire imensă.Cum am ajuns aici? 
   Privesc în jos,lumea e atât de agitată şi grăbită, ca albinele dintr-un stup.Ce ar fi dacă aş şti ce gândeşte fiecare om,să ştiu unde merge,ce face,cu cine se întâlneşte,să ştiu totul despre el...Creierul meu s-ar transforma într-un holocaust nuclear.Dar ei?daca ar putea vedea prin mine,să mă citească ... să-mi cunoască fiecare particică a minţii,să treacă prin ce am trecut şi eu,să-mi ştie fiecare moment al vieţii,fiecare lacrimă vărsată,fiecare lucru făcut,fiecare gând,fiecare emoţie.Să mă disece în totalitate într-o fracţiune de secundă fără să mă atingă.Doar privindu-mă...Atitudinea lor faţă de mine s-ar schimba?Ar vedea viaţa cu alţi ochii?


    Picură.Aud stropii cum se izbesc de asfaltul rece, frământându-se.Mişcarea continuă a acelor picături lichide care coborau în jos ca nişte suliţe mă  făcea să îmi doresc să fac la fel. Mi-ar duce cineva lipsa? (lol,nu)   Prind putere,curaj....mintea mea sadică se accentuează cu fiecare minut petrecut în acel loc magic.Mă simt atât de bine...


   Unde mă aflu? În acel moment din viaţă când nu mai contează nimic.Tu? Eşti doar o marionetă,un nimeni.Nu reprezinţi nimic pentru mine. Eu? Sunt doar o puştoaică cu vise.Suntem diferiţi.Singurul lucru comun dintre noi este moartea!...


   Stai! Monologul îmi este întrerupt. Aud paşi! 
Mă uit spre uşa pe care am venit şi ...aştept.Nu se mai aude nici o mişcare.Poate nu mai vine...sper să nu mai vină!
  Privesc în jos,spre mulţime.Pe când credeam că am scăpat, aud uşa deschizându-se.


 Se apropie de mine încet.
-Şti că nu te poţi ascunde,oricât de mare ar fi oraşul sau locul în care stai.
Da,am încercat să scap de el,însă fără succes.Acum a ajuns să fie o parte din mine...
-Ce cauţi aici?
-Pe tine,nu e evident?
   Tac.Îl simt cum mă priveşte mimând un zâmbet.Înainte îmi era frică de el,prin asta,îl făceam mai puernic.Acum îmi este egal. E ca mine. Încă mă priveşte,aşteptând o reacţie.Dar nu...Mă uit în gol.
   El se uită în jos,priveşte oamenii...are un aer de superioritate.Întotdeauna s-a crezut superior...*Păcat că a trebuit să fiu eu cea care îi întrerupe acel moment de "like a boss" *
-Te-aş omorî...
Îşi îndreaptă privirea spre mine.
-...dar?
Reacţia lui m-a făcut să zâmbesc.     După atâtea zile negre...

Gândurile unei nebune...

Merg,condusă de instinct,pe un drum pe care nu am mai fost niciodată...Mă îndrept spre necunoscut...la un moment dat mă opresc pe un pod şi privesc spre apă.E la fel de tulburată ca şi mine,eu..care acum sunt mai instabilă *din punct de vedere emoţional* ca niciodată.Îmi aprind ultima ţigară şi încerc să mă calmez.Trag un fum şi respir uşor,lasănd sunetul valurilor să îmi gâdile auzul şi vântul să îmi mângâie buclele.Intr-o secundă,mintea mea începe să redea acele imagini mişcătoare care nu mă lăsau să dorm noaptea,cunoscute generic sub denumirea de "coşmare",însoţite de cuvintele tăioase care m-au torturat zile întregi... De ce îmi fac asta? Mă atac singură...

Dintr-o dată,acel mic sertar care conţinea toate amintirile legate de TINE se deschise,lasându-le să iasă şi să îmi inunde corpul şi mintea cu sentimente de dor şi cu regrete...Prinsă  în acel holocaust emoţional nici nu am realizat faptul că vremea s-a răcit...Arunc ţigara pe jos,o sting şi îmi continui drumul.Trec podul,trecere care face diferenţa între ce ştiam şi ce ştiu,acum o să văd lumea dintr-o altă perspectivă.Acum ştiu că ceea ce credeam eu că reprezintă realitatea e total diferit de cum e ea defapt.Acum ştiu asta şi sunt pregătită pentru tot ce are ea de oferit. Loveşte-mă cu tot ce ai,pune-mă la pământ...ca să priveşti cum mă ridic...ca să o luăm de la capăt! 

Monolog

    Şi mă întorc în timp,în timpul acela când tot ce faceam era să râd şi să alerg...înainte ca viata să îmi arate cum e ea de fapt,înainte de toate certurile,înainte de lacrimi,înainte de toată suferinta,înainte să ştiu ce înseamnă să urăşti...înainte să stiu cum e să minţi,să plângi sau să îti fie dor...

Inainte...

    Şi acum încerc să-mi potolesc mintea sadică, dar ochii tăi plini de ură si vorbele tale tăioase continuă să mă  hranească.Deşi par calmă,în mintea mea deja te-am omorât de 5 ori, iar la fiecare cuvânt de-al tău ce nu-şi are locul în discuţie, mintea mea scoate câte o înjurătură...

    Şi pentru moment aş vrea să te atac,să vezi şi tu cum e să fi rănit,să vezi acea parte din mine,bine ascunsă şi bine păzită...

Dar nu...

    Întotdeauna trebuie să intervină ea,cealaltă parte din mine....care nu te-ar răni niciodată,orice s-ar întâmpla.Ea e singura care nu ma lasă să scap,să ies....să fiu libera,să fiu aşa cum vreau eu să fiu, ca tine ,plină de ură şi de regrete,să nu-mi pese...Odinioară,spuneai ca ţii la mine,că doar eu te înţeleg.

Ce s-a întâmplat ?

   M-ai hrănit cu vorbe-n vânt şi eu ca proasta te-am crezut,am crezut în tine.

Şi acum ce faci?

   Continui să mă ataci cu vorbe,continui să mă răneşti,încă nu realizezi că această conversaţie s-a încheiat de mult,încă nu realizezi că acum,în ochii mei eşti un nimeni.Da! Cum eu nu exist pentru tine,nici tu nu exişti pentru mine.Te ridici ţi pleci,razand batjocoritor...

O să-ţi pară tie rău...

8 Mile

   Acesta este probabil,cel mai tare film pe care l-am văzut vreodată.De ce? Pentru că Eminem e în rolul principal. Eminem, Brittany Murphy, Kim Basinger şi Mekhi Phifer.


    8 MILE explorează o săptămână din viaţa unui grup de tineri care se zbat pentru a-şi găsi drumul în viaţă în decadenta atmosferă urbană din Detroit-ul anului 1995. Pentru oameni ca Jimmy "Iepure" Smith Jr. (Eminem) şi prietenii săi, hip-hop-ul reprezintă singurul lucru care îi desparte de haosul total..
   "Iepure" ştie că singura lui cale de realizare este muzica, dar ca să reuşească trebuie să-şi exprime furia în versuri şi să înfrunte cruda realitate a vieţii sale.





Trailer:

Puteti vedea filmul aici sau aici

S-a dus era lui Justin Bieber

Vi le prezint pe Christina şi Sarah,cele 2 fete care fac ravagii pe Youtube:
                                                Partea 1

Partea 2:

Partea 3:

Partea a 4-a:

Poze

I didn't find the life shop.Ce face plictiseala din om....

It's something about the sunshine,baby...

Copaci...

Arunca-te!:> 

LoL,o stâncă...

Mancare pe timp de criză...

Îi urăsc! x_x

Dar vai...dar ce avem noi aici?

Stai jos.Vrei o cafea,o bere,un ceai? Relaxează-te,ascultă nişte muzică.Totul o să fie mai mult decât bine....

*pokerface*

Şiiii....copaci

Alţi copaci...

O mică fântână

Taci şi bea!

 Şiii....Eşti acasă?

                                     Spectacular.

Ia-o la dreapta şi coeficientul de inteligenţă o să-ti scadă cu 15%

Tati,nouă de ce nu ne cad frunzele?

Noi nu avem aşa ceva fiule...

Forever alone!

Ia loc bro.

Alţi copaci

Să ştie lumea.

O parte din mine

    Merg ,dar nu ştiu încotro mă îndrept...vreau dar să mă îndepărtez de casă, parcă îmi e frică de ceva...Acelaşi drum parcurs în fiecare zi.Mă uit împrejur,sunt singură.
"Singură am fost de când mă ştiu...."
   Continuându-mi drumul,pornesc MP3-ul .... acum în capul meu răsună Numb (Linkin Park).
Chiar dacă singurul lucru pe care-l pot auzi e muzica,înca pot simţi.E acolo....mă priveşte.Aşteaptă să fac o mişcare ... Deja îi văd zâmbetul diavolesc.E în spatele meu,mă urmează în pas egal  hrănindu-se cu frica mea....

Pentru 5 secunde....aud doar muzica...
"Can't you see that you're smothering me,
Holding too tightly, afraid to lose control?"

"-Ţi se pare cunoscut?".

"-...ce?"

"-Sentimentul..." spuse el chicotind.

"-Cum să nu mi se para cunoscut daca îl trăiesc în fiecare zi din cauza ta ?!" 

    Am facut-o,am calcat strâmb...tocmai am recunoscut că mi-e frică de el.L-am facut mai puternic....

"-Frica ta ar putea lua sfârşit ... dacă treci de partea mea..."

"-..."

"-De ce să suferi când îi poţi face pe ceilalţi să sufere?"

"-Eşti nebun!"

"-Tu m-ai făcut aşa,sunt o parte din tine ... o parte foarte bine ascunsă...Eu sunt TU!"

      Fraza aceea m-a calcat pe ultimul nerv...îmi răsuna în cap ca un ecou fără de sfârşit.M-am întors spre el...

"-Eu nu o să fiu niciodată ca tine!!"

     

     Iar am făcut-o,am acţionat sub acel impuls şi am uitat  că aşa-i ofer totul pe tavă,eram nebună...vorbeam cu el dar în acelaşi timp vorbeam singură.Ridic privirea,acum eram faţă în faţă.

"-Copil prostuţ....Cât crezi că vei mai rezista? Din moment ce vorbeşti acum cu mine e clar...ai ajuns la limitele disperării!"

"-Lasă-mă în pace...!"

      Prefăcându-se că nu a auzit asta ,el continuă...

"-Ti-am spulberat visele...aşa cum o să ti le spulber şi de acum încolo,până ajungi la limită..."

"-Du-te dracu'"

"-... până o să realizezi că nu mai are rost să lupţi...Cât mai poţi să înduri?"

"-Cât vreau!"

"-Nu mai ai puţin şi o să cazi,o să cazi în adevăratul sens al cuvântului.Nici nu o să şti ce te-a lovit...şi atunci,o să treci de partea mea..."

"-Ce te face să crezi asta?"

"-Te cunosc...sunt acel mic colţişor întunecat al minţii tale, pe care-l ţi ascuns...."

"-Nu mă cunoşti deloc!"

Începuse să râdă,apoi dispăruse.M-a lăsat acolo...iar mă simt singură.

Şi totuşi cât o să mai îndur?

Care-mi sunt limitele?

Tu îţi cunoşti limitele?

Iubire??

     Nu am inteles niciodata ce inseamna iubirea.Nu am crezut ca o sa ajung sa vorbesc despre ea.Tot ce stiu despre ea este ca e cel mai frumos sentiment.Un sentiment care nu poate fi descris,stapanit sau oprit.Un sentiment care te cuprinde alarmant de repede iar daca renunti la el provoaca durere.Un sentiment care te face sa actionezi fara a tine cont de vesnica intrebare "oare e bine ce fac?".Un sentiment care te ajuta sa vezi lumea cu alti ochi.Un sentiment care iti face inima sa iasa din piept de bucurie si care iti da acel zambet incontrolabil pe chip.Un sentiment care te face sa renunti la tot si sa faci orice pentru persoana pe care o iubesti.Un sentiment care nu tine cont de timp si spatiu.Un sentiment pe care nimeni nu il poate explica prin cuvinte,nici chiar savantii.Un sentiment care te face sa zbori.Un sentiment care nu-i permite creierului sa-ti spuna ce,cand si cum sa faci.Un sentiment prin care inima isi spune cuvantul.Dragostea e o boala fara de care nu esti sanatos.

Summer!

     Vineri x_x.Nu credeam ca mai apuc ziua aceasta...si uite ca a venit.Sa ne intoarcem putin in timp:

     Deci dimineata mea a fost cam (foarte) agitata.Fiind sfarsitul [nu sfarsitul lumii] clasei a 9-a nu stiam cu ce trebuie sa ma imbrac,daca trebuie sa iau flori,la cat sa pornesc,ce sa fac.....bla bla bla,detalii...

Am ajuns intr-un final la scoala,in clasa cu cei 10 [aprox.] colegi care erau acolo.Am stat putin de povesti apoi am iesit la careu si ne-am asezat dupa clase.Dupa proba de auz gen 1...2..1..2..se aude?...1..2 (as fi vrut sa fac eu asta :)) ) am ascultat imnul Romaniei care mi-a cam dat fiori pentru ca in momentul acela simboliza sfarsitul,apoi Oda bucuriei care ma ajuta sa scap incet incet de emotiile care m-au cuprins, iar apoi am ascultat prea iubitul nostru imn al liceului.Muzica era putin mai vioaie decat ne asteptam dar nu conta,conta ca era imnul liceului nostru.

     Si a inceput,dupa o scurta introducere doamna directoare a inceput prin a chema la dansa elevii care au participat la concursuri sau activitati extracuriculare pentru a le inmana o diploma,la unii chiar si un premiu sau o anumita suma de bani sau ceva...Stiam ca trebuie sa primesc o diploma de participare la "Concursul National de Evaluare in Educatie la Limba engleza" asa ca nu eram prea atenta , rugandu-ma sa fi uitat de mine sau ceva ca sa nu merg in fata. Degeaba,la un moment dat mi-a rostit numele si am pornit din reflex spre masa la care stateau toti profesorii,am primit diploma si m-am intors spre colegi,de fapt...nici nu stiam unde ma indrept,tot ce vedeam era asfaltul pentru ca aveam prea mari emotii ca sa ridic privirea iar cand m-am uitat incotro ma indrept toti colegii stateau si se uitau la mine zambind.

Chiar inainte sa inceapa cu adevaratele premii am fost chemata iar in fata dupa diploma pentru cea mai buna frecventa....cine ar fi crezut:)) motiv pentru care colegii m-au intrebat cate absente am si s-au mirat cand le-am zis ca 3 [sincer,si eu m-am mirat :-?].

     Si apoi a urmat despartirea...nu credeam ca o sa ma afecteze prea mult faptul ca nu o sa imi mai vad colegii vreo 3 luni [asta daca nu cumva ne intalnim ;))] dar parca lipseste o parte din mine...E cam ciudat sa nu ma mai trezesc de dimineata sa merg la scoala,cu toate ca o sa imi ia ceva timp sa ma obisnuiesc sa dorm mai mult,nu o sa mai urmez in fiecare zi acelasi drum,nu o sa stau 30 de minute asteptand sa vina toti colegii,nu o sa mai am cu cine sa povestesc,sau pe cine sa ascult,nu mai am cu cine sa rad , nu mai pot iesi in pauza,nu mai fac ore,nu mai trebuie sa invat sau sa imi fac ghiozdanul sau ceva,nu mai am pe cine sa iau in brate,nu mai are cine sa ma faca sa rad,nu mai trebuie sa ma cer [eu si inca jumatate de clasa] acasa....[acum trebuie sa ma cer la scoala]. 

    O sa imi cam lipseasca nebunatici mei colegi :D.Nu o sa mai fie Mada O. sau Dacy care sa ma faca sa rad,Bia S.care sa rada de mine la cea mai mica greseala [:))],Istvan sau Liviu cu care sa merg la germana  , Marius si Cipri care sa ne faca sa radem,o sa imi lipseasca toti .... Asineta ,Larisa ,Amanda, Simona, Melissa,.... Dady cu care pierdeam vremea in ora de TIC,Roxana la care ii auzeai vocea si din afara scolii [:))],Adriana cu care sa povestesc si care sa ii ia in brate pe toti,Alina cu care sa rad in unele ore,Ela care ma ajuta la teste [;))],Ale...fara ea viata nu ar fi posibila,Diddy H. care sa ma roage sa imi intind parul,Bianca B. si Mada H. care sa afirme ca se plictisesc de cand pun piciorul in clasa[:))],

Larisa,Andreea,Crina si Oana....ele sunt baza! Ramona si Binaca, cu care sa stau de povesti,Madalina B. si Beatris cele mai de treaba fete :D,Didy T. cu care merg dimineata la chiosk si Dan sau Horhe [:))] care sa ma intrebe "ce faci creato?" ....I will miss you guys! [:x] Multumesc colegilor care imi citesc blogul[>:d<], daca vreti lasati com sa va spuneti parerea.

Status:Acum mă uit pe geam şi zâmbesc . Că-s totuşi amintiri frumoase în care inca mă regăsesc.

Muzica: Guess Who a lansat single-ul Tot mai sus acum o luna si ne-a promis si un videoclip...Iata-l:

Si acum o melodie marca Jordin Sparks-The world I knew